Home » Maratoanele Descopera » Urzeala tronurilor - fictiune vs realitate » Cum a fost creată limba Dothraki

Cum a fost creată limba Dothraki

Publicat: 04.04.2014
În Essos, în câmpurile de dincolo de Oraşele Libere, trăieşte un popor de războinici nomazi pe nume Dothraki.

Despre Dothraki se spune că se nasc, luptă şi mor în şa, viaţa lor desfăşurându-se în jurul cailor. Membrii acestui popor trăiesc în clanuri cunoscute sub numele de khalasari, conduse de un lider ce poartă numele de khal. Dothraki abandonează un conducător rănit sau bolnav care nu mai poate călări, iar în limba lor cuvântul ce îi desemnează, „Dothraki”, înseamnă „călăreţ”.

Se spune că Dothraki „nu cred în bani”, motiv pentru care fac rost de tot ce îşi doresc cu forţa, prin raiduri prin care obţin alimente şi sclavi, fiind celebru faptul că în limba Dothraki nu există un echivalent pentru „mulţumesc”. Membrii poporului Dothraki nu au încredere în apa pe care caii lor nu o beau, motiv pentru care aceştia nu au navigat niciodată şi trăiesc doar în „marea Dothraki”, aşa cum sunt supranumite câmpiile din Essos, fără a fi o ameninţare pentru popoarele Westeros de dincolo de Marea Îngustă. Din acelaşi motiv, Dothraki vorbesc o limbă diferită de populaţiile din Westeros.

David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii serialului Urzeala tronurilor, au apelat la un specialist pentru a concepe limba Dothraki, David J. Peterson, profesor de lingvistică şi totodată preşedintele Language Creation Society. „Dothraki sunt un popor străin lui Daenerys Targaryen, iar ea încearcă cu disperare să îi înţeleagă. Noi am vrut să simţim la rândul nostru distanţa pe care ea o percepe faţă de noul ei trib, să auzim limba lui şi să înţelegem la fel de puţin pe cât înţelege ea”, explică David Benioff. „Pentru a înţelege care este situaţia ei, era nevoie să creăm senzaţia de dezorientare care apare atunci când nu înţelegem niciun cuvânt spus de cei din jurul nostru”, a explicat la rândul său D.B. Weiss. „Pentru că nu suntem lingvişti, am apelat la un expert. Limba Dothraki creată de David Peterson este minunată, este o limbă care sună veridic, deşi nu exista până acum câţiva ani”, a mai spus Benioff.

Daenerys Targaryen    (Foto: HBO)Daenerys Targaryen

David Peterson a explicat în cartea „Inside HBO’s Game of Thrones” cum a conceput această limbă: „Primul pas a fost să iau cărţile lui George R.R. Martin şi să notez fiecare nume, cuvânt şi frază Dothraki menţionată acolo. Astfel am conceput o listă care cuprindea aproximativ 30 de cuvinte, iar majoritatea erau nume de bărbaţi. Totuşi, mi-au fost suficiente ca să deduc că există anumite elemente structurale. Spre exemplu, fraza «Rakh! Rakh! Rakh haj!» este tradusă drept «Un băiat! Un băiat! Un băiat puternic!». Am luat astfel de traduceri drept literă de lege. Am considerat acest exemplu drept dovadă că în limba Dothraki nu există articol nedefinit, că «rakh» înseamnă «băiat», că «haj» înseamnă puternic şi că adjectivele sunt plasate după substantive, nu înaintea lor, ca în limba engleză”.

Peterson a avut o sarcină dificilă în a stabili modul în care se pronunţă cuvintele din limba Dothraki. Autorul seriei de cărţi care a inspirat seria Urzeala tronurilor, George R.R. Martin, a afirmat în repetate rânduri că nu există o pronunţie „corectă” a diferitelor nume şi cuvinte din carte, fiind acceptabilă orice pronunţie preferată de cititor. „Scopul meu, atunci, a fost de a găsi o cale de a citi cuvintele Dothraki din text care să fie pe de o parte fidelă reprezentării sale grafice şi care să sune totodată aşa cum îşi imaginau majoritatea fanilor seriei”, explică Peterson. „A fost dificil, pentru că anumite sunete Dothraki sunt foarte diferite de cele din limba engleză, dar cred că rezultatul este unul pe care majoritatea cititorilor îl consideră atât autentic, cât şi fidel cărţilor”, a mai spus profesorul de lingvistică.

Care este secretul unui creator de limbi? Peterson afirmă că ţelul unui astfel de artizan „este de a crea un sistem lingvistic care să fie unic şi autentic, care nu există nicăieri pe Terra, dar care nu ar surprinde un lingvist care l-ar descoperi”. Specialistul crede că „pentru a reuşi acest lucru, un creator de limbi trebuie să fie conştient de tiparele prezente în limbile deja existente şi de cum au apărut ele de-a lungul timpului, însă fără a copia sisteme pe de-a întregul sau părţi din ele. Pentru a fi cu adevărat autentică, o limbă trebuie să aibă propria sa istorie, un set de evenimente lingvistice care au dus la crearea ei, cu toate iregularităţile sale. Eu asta am încercat să fac cu limba Dothraki, să creez o limbă care să se potrivească cu materialele din cărţi, dar care să aibă totodată semnele de schimbare prezente într-un limbaj care a fost vorbit preţ de mai mult de o mie de ani”.

„Într-o carte poţi înfăţişa poporul Dothraki fără a fi nevoit să apelezi la limba lor, dar în mediul TV nimic nu poate fi lăsat deoparte, nici costumele, nici sunetele, nici măcar un fir de iarbă. Prin faptul că le-am oferit personajelor şansa de a vorbi limba lor, serialul ajută la stabilirea acestei lumi fantastice într-o realitate tangibilă la care telespectatorii pot reacţiona”, a explicat lingvistul.

„Clipa în care am auzit pentru prima dată limba Dothraki pe micul ecran a fost unul din acele momente pe care nu le voi uita niciodată”, a mărturisit Peterson. „Pe măsură ce sezonul a progresat, a fost grozav să văd cum fiecare autor intra într-un ritm şi îşi dezvolta propriul simţ al limbii Dothraki. Jason Momoa, spre exemplu, a dezvoltat un accent propriu de-a lungul filmărilor, lucru pe care nu l-aş fi putut prezice, dar despre care mi-am dat seama când l-am auzit că funcţionează de minune”, a concluzionat specialistul.

Câteva elemente interesante despre limba Dothraki

●    Dothraki au patru cuvinte diferite pentru „a căra”, trei cuvinte diferite pentru „împinge”, trei cuvinte diferite pentru „trage” şi cel puţin 14 cuvinte pentru „cal”, însă niciun cuvânt care să însemne „mulţumesc”

●    Traducerea ad litteram a echivalentului din limba Dothraki a verbului „a visa” este „a trăi o viaţă de lemn”

●    Cuvântul ce desemnează conceptul de „mândrie” este derivat din cuvântul pentru „tresă”.

●    Din punct de vedere gramatical, vântul este considerat mai viu decât o fată

●    Limba Dothraki, la fel ca rusa, nu distinge între un picior şi laba piciorului (leg vs. foot), între braţ şi mână (arm vs. hand) sau între unghia de la degetele mâinilor şi cea de la degetele picioarelor (fingernail vs. toenail)

●    Cuvântul generic ce desemnează „binele” derivă dintr-un cuvânt ce înseamnă „util”, iar „rău” din cel ce înseamnă „inutil”

●    Limba Dothraki are mai multe cuvinte pentru culorile naturale ale cailor decât pentru culori abstracte (precum albastru, roşu, verde etc.)

●    Cuvântul ce desemnează ideea de perfecţiune derivă din cuvântul pentru „armăsar”

●    Substantivele Dothraki disting între masculii şi femelele de capre, cai, iaci, oi şi măgari, însă pronumele Dothraki nu prezintă diferenţe de gen

●    Cuvintele ce desemnează conceptele de „relaţionat”, „eclipsă”, „dispută”, „roşcată”, „jurământ”, „rug funerar”, „dovadă”, „augur”, „colţ” şi „lună plină” au în comun un element: qoy, cuvântul Dothraki pentru „sânge”.

 

–––––

La începutul celui de-al IV-lea sezon, din serialul Urzeala tronurilor, încurajaţi de măcelul de la Nunta Roşie din Riverlands, unde au murit mulţi din inamicii casei Stark, 
Lannisterii ţin cu dinţii de Tronul de Fier. Dar oare pot trece peste propriile orgolii şi peste ameninţările noi, aflate în curs de desfăşurare în sud, nord şi est? 
 
Luni, 7 aprilie, la doar câteva ore după premiera din Statele Unite, primul episod al celui de-al IV-lea sezon al serialului Urzeala tronurilor va fi difuzat în premieră la HBO
Episodul va fi disponibil şi pe HBO GO pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro . 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții